home   |   contact  

» Numarul curent -  Trimestrul IV 2007  -  Trimestrul I 2008 (nr. 30 si nr. 31)
Cuprins         Editorial         Comanda

Cuprins
Cum se poate scapa de problemele cu repartitoare
H.G. nr. 1.588/2007 - Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007
O.M.E.F. nr. 1.969/2007 - Noua legislatie privind contabilitatea la asociatia de proprietari
Modificari taxe si impozite, salariul minim
Ghid economic si fiscal - Noile state de plata
Romania in U.E. - episodul 4 (2)
 

MAXIMA EDITIEI
"Bunastarea omului cinstit depinde in mare masura de starea lui psihica"


Atentie la buzunare, se "pregateste" o noua inselaciune sub masca:
REABILITAREA TERMICA A BLOCURILOR!
De un an de zile banuim ca anumite persoane pregatesc o noua lovitura populatiei si bugetului de stat. Spunem lovitura pentru ca modul de actiune al acestor persoane, ascuns si pe baza de relatii politice, ne face sa credem ca nu este o actiune normala, deschisa, corecta si transparenta asa cum ar trebui sa fie intr-o economie libera de piata bazata pe concurenta, profesionalism si calitate. Recent banuielile au fost confirmate printr-un act normativ emis chiar de Guvernul Romaniei, act despre care nimeni nu spune nimic, nici macar presa chiar daca a fost informata!, dar prin care au fost dati bani unei organizatii private al carei presedinte este membru de partid guvernamental. Este vorba despre H.G. nr. 1.173/26.09.2007 prin care s-au dirijat abuziv cca. 6 miliarde lei vechi Ligii Habitat al carei presedinte este Mereuta Mihai, membru al Partidului National Liberal la Sectorul 2, practic pentru nimic dar probabil pentru a fi "unsa" o rotita utila pentru mega-afacerea numita "Reabilitarea termica a blocurilor" pe care "trebuie" sa o faca numai unii printre care intra si asa zisi europeni de bine. S-au dat acesti bani fara nici un fel de licitatie sau concurs de proiecte. Poate existau prin Romania si alte organizatii care au preocupari in domeniu. Dar Guvernul Romaniei nu este pentru Romania, este doar intermediar pentru x, y si z. Aceasta vacuta recent inventata si numita "Reabilitarea termica", probabil in viitor un nou nume de dosar penal si doar atat, are 3 tate tocmai bune de muls fara prea mult efort: bugetul de stat al guvernului (34%), bugetul local al primariei (33%), buzunarele proprietarilor (33%). Adica acele procente spuse, din cand in cand, pe la televizor de catre anumiti politicieni direct interesati de punerea in practica a "afacerii". La Guvern, sau mai bine zis la ministrii care au semnat respectiva hotarare, s-a "lucrat" dovada fiind chiar emiterea hotararii care in conditii normale nu ar fi trebuit sa se intample asa. La unele primarii, pentru "initiere si atragerea populatiei", s-a "lucrat" dovada fiind aparitiile televizate ale unor primari indemnand cetatenii sa mearga la primarie chiar daca primaria nu este pregatita pentru asa ceva. La proprietari s-a "lucrat" prin coruperea Ligii Habitat, chiar prin intermediul conducatorului acesteia!, care este o organizatie privata apolitica si care conform legii si statutului propriu trebuia sa fie a proprietarilor, nu sa gireze sau sa faciliteze accesul unor firme in bloc adica la buzunarele oamenilor profitand de increderea acestora.
In aceste conditii orice s-ar face din punct de vedere tehnic lucrarea nu are cum sa iasa bine si cu rezultate financiare pozitive in favoarea proprietarilor adica a celor care platesc, pentru ca a face reabilitare termica inseamna profesionalism, implicare, corectitudine si respect fata de client ceea ce in prezent nu se intampla. Este un principiu care spune ca asa cum incepi o treaba tot asa o si termini. Adica s-a inceput prost si se va sfarsi prost pentru proprietarii care vor da curs acestor actiuni. Pentru smecheri nu va fi asa, ei isi vor lua banii, din 3 directii, si vor cheltui cat mai putin adica vor rezulta lucrari de proasta calitate la suprapreturi cum se intampla in Romania de 18 ani de zile cand e vorba de bugetul public.
Asadar mare atentie pentru ca exista riscul sa ramaneti fara bani, fara economiile promise teoretic in propaganda politica in plina desfasurare si fara case care vor fi compromise pe viata!